Chisturile sinusului maxilar sunt formațiuni benigne, de obicei saci plini cu lichid, care se dezvoltă în interiorul sinusului maxilar (cavitatea aeriană din osul maxilar, situată în spatele obrajilor)ibn.idsi.md. Aceste chisturi pot fi mucocoele (chisturi de retenție ale mucoasei sinusale) sau pot proveni din afecțiuni dentare (cum ar fi chisturile radiculare odontogene, care pornesc de la rădăcina unui dinte și se extind spre sinus). Deși au caracter benign și nu se transformă cancerosdrmurattopdag.com, chisturile sinusului maxilar prezintă adesea complicații ascunse – în stadiile inițiale pot fi asimptomatice, trecând neobservate luni sau ani. Adesea sunt descoperite întâmplător pe o radiografie de rutinăibn.idsi.mdradiopaedia.org. Totuși, pe măsură ce cresc, aceste chisturi pot exercita presiune asupra structurilor din jur și pot duce la simptome neplăcute sau complicații. Din fericire, medicina modernă oferă soluții chirurgicale moderne și minim invazive pentru tratarea lor, despre care vom discuta în detaliu în acest articol.

Chisturile sinusului maxilar: ce sunt și cum apar

Un chist este o cavitate în formă de sac, delimitată de o membrană și plină cu un lichid sau semisolid. În cazul chisturilor sinusului maxilar, aceste cavități apar pe pereții interiori ai sinusului maxilar, adesea în partea inferioară a acestuiadrmurattopdag.com. Există două categorii principale:

Chisturi de retenție sinusală (mucocoele) – apar atunci când glandele mucoase din mucoasa sinusului maxilar au canalul de drenaj blocat. Mucusul se acumulează treptat în spatele blocajului, formând o umflătură lichidiană acoperită de mucoasăradiopaedia.org. Acest tip de chist are formă rotundă, adesea ca o cupolă, și este fixat pe peretele sinusului, cel mai frecvent pe planșeul (fundul) sinusului maxilarradiopaedia.org. Ele se dezvoltă lent și, cât timp sunt mici, nu afectează integritatea mucoasei sau a osului din jurradiopaedia.org. Cauza poate fi o inflamare cronică a sinusului, alergii, infecții ORL anterioare sau chiar factori anatomici (de exemplu, un sept nazal deviat) ce favorizează obstrucția canalelor de drenaj. Important de reținut: mucocelul sinusal este o leziune benignă, dar dacă se mărește suficient, poate remodela osul din jur prin presiune și poate provoca simptomereginamaria.roreginamaria.ro.
Chisturi odontogene (de origine dentară) – sinusul maxilar este în vecinătatea dinților maxilari (măselele de sus), astfel că infecțiile dentare netratate pot duce la formarea de chisturi la vârful rădăcinilor. Cel mai comun este chistul radicular – o formațiune chistică inflamatorie ce apare la rădăcina unui dinte mort (neviabil) ca rezultat al infecției de lungă duratămedichub.ro. Uneori, astfel de chisturi radiculare cresc progresiv și perforează osul subțire dintre apexul dentar și sinus, extinzându-se parțial în sinusul maxilarmedichub.ro. Practic, se creează o bombare chistică ce ocupă loc atât în osul maxilar, cât și în interiorul sinusului. Alte chisturi odontogene ce pot implica sinusul includ chistul dentiger (legat de dinți incluși) sau keratochistul odontogen, însă acestea sunt mai raremedichub.ro. Chisturile odontogene au și ele caracter benign, dar pot atinge dimensiuni importante înainte de a fi depistate, deformând și subțiind corticul osos (pereții osului). Pacientul le poate simți abia târziu, sub forma unei umflături interne, a unor dinți deplasați sau a unor infecții recurente în zona respectivă.

Cauzele apariției chisturilor sinusului maxilar

Chisturile sinusului maxilar pot avea cauze diferite, în funcție de tipul lor:

Cauzele chisturilor de retenție (sinusale): Aceste chisturi apar când mucoasa sinusului maxilar este inflamată sau canaliculele glandelor mucoase din sinus sunt blocate. Inflamațiile cronice ale sinusurilor (sinuzite repetate), alergiile nazale sau polipii sinusali pot contribui la blocarea glandelor și la formarea unui chist de retenție. Traumatismele locale sau intervențiile chirurgicale ORL anterioare pot fi și ele factori favorizanți. Mecanismul de formare este simplu: mucusul nu se mai poate evacua normal, se adună într-o cavitate închisă, care treptat se dilată sub presiunea lichiduluireginamaria.roreginamaria.ro. Pe măsură ce volumul chistului crește, acesta poate resorbi (topi prin presiune) osul înconjurător și poate comprima structurile din jurreginamaria.roreginamaria.ro. Este important de menționat că un factor de risc descris în literatura de specialitate pentru mucocelul sinusal este un sept nazal deviat – ceea ce sugerează că ventilația și drenajul sinusal inadecvat pot favoriza aceste chisturiradiopaedia.org. Totodată, unele studii arată o incidență destul de mare (până la ~30%) a chisturilor de retenție descoperite accidental la persoanele investigate imagistic pentru alte problemeradiopaedia.org, semn că factori comuni (infecții ORL, alergii) pot duce frecvent la asemenea leziuni.
Cauzele chisturilor odontogene: În peste jumătate din cazurile de chisturi ale oaselor maxilare, cauza inițială este una dentară – de exemplu un granulom apical (infecție cronică la vârful unei rădăcini) care în timp se chistificămedichub.ro. Bacteriile și inflamația cronică stimulează țesuturile din jurul rădăcinii să formeze un sac epitelial (provenit din resturile de țesut embrionar dentar, precum resturile Malassez) ce delimitează infecția, creând chistul. Acesta poartă numele de chist radicular. Dacă dintele cauzal este unul situat sub sinusul maxilar (de obicei premolari sau molari superiori), chistul poate crește în sus și eroda baza sinusului, ajungând în sinus. Alte cauze pot fi chisturile foliculare (apărute din foliculul unui dinte inclus) sau keratochistul, care au și o componentă genetică (ex. mutații PTCH în cazul sindromului Gorlin, în care apar multiple keratochisturi). Keratochistul este mai agresiv local și are tendință de recurență, necesitând adesea terapii mai radicalemedichub.romedichub.ro. În general însă, pentru publicul larg, e util de reținut că menținerea sănătății dentare (tratarea la timp a cariilor și infecțiilor la dinții superiori) poate preveni multe din chisturile odontogene ce complică sinusul maxilar.

Chisturile sinusului maxilar – Simptomele și complicațiile ascunse

Chisturile sinusului maxilar – Un aspect problematic este că, în fazele inițiale, ele pot fi tăcute. Mulți pacienți nu prezintă niciun simptom notabil cât timp chistul este mic. De fapt, aceste leziuni sunt frecvent descoperite întâmplător în timpul unor investigații imagistice de rutină – de exemplu pe o radiografie panoramică dentară (ortopantomografie) sau pe o radiografie de sinus făcută pentru alt motivibn.idsi.mdmedichub.ro. Atunci când nu dau simptome și nu sunt vizibile clinic, ele reprezintă „complicații ascunse” – există și cresc în continuare, fără ca pacientul să știe. Conform specialiștilor, mulți pacienți ajung la medic abia în faze avansate, când chistul a crescut suficient cât să producă probleme, iar singura opțiune de tratament rămâne intervenția chirurgicalădridih-dent.ro.

Simptomele posibile, atunci când apar, pot include:

Congestie nazală sau senzație de nas înfundat pe partea sinusului afectat – un chist mare poate bloca parțial ostiul sinusului (orificiul de comunicare cu nasul), împiedicând aerisirea normală a sinusuluidrmurattopdag.com. Pacientul poate simți permanent o presiune în obraz sau că are sinusul „plin”.
Durere sau presiune facială – uneori descrisă ca o durere surdă în obraz, în dinții superiori sau chiar dureri de cap (cefalee) în regiunea infraorbitară. Presiunea exercitată de chist asupra pereților sinusului și asupra nervilor locali poate cauza aceste dureri, care inițial sunt ușoare, dar se pot intensifica odată cu creșterea chistuluidrmurattopdag.comradiopaedia.org. Durerile de cap cronice, fără altă explicație aparentă, pot fi un indiciu al unui sinus maxilar blocat de un chist.
Senzație de tensiune sau amorțeală în obraz – deoarece chistul poate comprima nervul infraorbitar (ramură senzitivă ce trece prin peretele sinusului), unii pacienți acuză furnicături, amorțeală sau scăderea sensibilității în obraz, gingia sau dinții de sus de pe partea respectivădrmurattopdag.com.
Tumefacție (umflătură) sau creșterea volumului obrazului sau palatului – în cazuri avansate, mai ales la chisturile odontogene mari, osul subțire este bombat de chist. La palpare, inițial zona poate fi dură, dar pe măsură ce osul se subțiază, se percepe ca o corticală „de hârtie” sau ca o structură elastică (fenomenul „mingii de ping-pong” descris de medici)medichub.romedichub.ro. Uneori, dacă peretele osos cedează, chistul se poate deschide fie spre cavitatea nazală, fie spre cavitatea bucală, formând o fistulă (comunicație anormală) prin care se scurge lichid.
Infecții sinusale repetate (sinuzite) – un chist care obstruează sinusul poate favoriza acumularea secrețiilor și suprainfecția bacteriană. Pacientul poate face episoade frecvente de sinuzită maxilară pe partea respectivă, cu simptome clasice: durere pulsatilă în obraz, secreții nazale purulente, febră ușoară și senzație de presiune facială. Chiar dacă chistul în sine nu este infectat, stagnarea mucusului în sinus din cauza lui poate duce la infecții recurenteradiopaedia.org.
Simptome dentare – dacă chistul este odontogen, poate exista durere la unul din dinții apropiați (dintele cauzal adesea) sau acel dinte poate prezenta o infecție cronică (abces dentar fistulizat în gingie). De asemenea, dinții din apropiere pot deveni mobili sau deplasați din poziția normală pe arcadă, din cauza resorbției osoase chistice.

Complicații ascunse, dar serioase: În lipsa tratamentului, un chist voluminos poate provoca complicații neașteptate. De exemplu, un mucocel sinusal care crește continuu poate eroda nu doar spre cavitatea nazală, ci și spre orbita oculară (în sus) sau spre spațiul de la baza craniului. În situații rare și avansate, pacienții pot prezenta tulburări de vedere sau modificări ale poziției globilor oculari, dacă sinusul maxilar și orbită sunt afectate de o astfel de leziune extinsăreginamaria.ro. De asemenea, un chist odontogen netratat poate distruge rădăcinile dinților vecini, ducând la pierderea acestora, și poate slăbi serios structura maxilarului. Dacă un chist perforează peretele sinusului și se infectează, se poate forma o fistulă oro-antrală (o comunicare permanentă între gură și sinus) care necesită reparație chirurgicală. Mesajul cheie este că, deși inițial inofensive, chisturile sinusului maxilar pot avea efecte neașteptate și pot trece neobservate până produc daune semnificative – de aceea diagnosticul precoce și tratamentul la timp sunt esențiale.

Chisturile sinusului maxilar – Diagnosticarea

Deoarece aceste chisturi sunt adesea silentioase la început, diagnosticul imagistic joacă un rol crucial. Iată care sunt principalele metode de depistare și evaluare:

Examinarea clinică OMF/ORL: Medicul chirurg oro-maxilo-facial sau medicul ORL va examina pacientul și va palpa zonele suspecte (gingia superioară, bolta palatină, obrazul) pentru a depista eventuale umflături sau sensibilitate. În nas, cu ajutorul rinoscopiei (endoscopie nazală), se pot observa eventuale proeminente în zona de drenaj a sinusului maxilar sau semne de sinuzită cronică. Totuși, un chist sinusal nu este vizibil direct decât dacă a perforat deja structurile sau protrude masiv.
Radiografia dentară panoramică (OPG) sau radiografia de sinus (incidența Water): Acestea sunt adesea primele investigații ce ridică suspiciunea. Pe o radiografie panoramică, un chist apare ca o zonă bine delimitată, rotundă, radio-transparentă (mai închisă la culoare decât osul), de obicei la baza sinusului maxilar. Radiografia tip Water (incidență occipitomentonieră) poate arăta și ea o opacifiere în sinus, uneori cu un contur curbat (domed) caracteristic chistului de retenție pe planșeul sinusuluiradiopaedia.org. Multe astfel de leziuni sunt descoperite întâmplător în cabinetele stomatologice, la radiografia de control de rutinămedichub.ro.
Tomografia computerizată (CT) sau CBCT: Pentru o evaluare detaliată, medicul va recomanda o tomografie computerizată – fie una medicală clasică, fie una cone-beam (CBCT) la stomatolog. CT-ul este esențial pentru a vedea exact dimensiunile chistului, gradul de distrucție osoasă și extensia în structurile din vecinătatemedichub.ro. De exemplu, CT-ul arată dacă peretele sinusal este erodat, dacă septurile sinusale sunt deplasate sau dacă există extindere spre cavitatea nazală. În plus, un CT poate ajuta la diferențierea unui chist de alte patologii (cum ar fi un polip sinusal). La CT, un chist de retenție apare ca o formațiune rotundă, bine delimitată, cu densitate scăzută (asemănătoare lichidului) situată în interiorul sinusului; sinusul rămâne aerat parțial dacă chistul nu îl umple completradiopaedia.org.
Rezonanța magnetică (RMN): În cazuri mai complexe sau când se suspectează o altă leziune, RMN-ul poate fi folosit. RMN aduce informații despre conținutul chistului (lichidul mucus apare hiperintens pe secvențe T2) și despre relația cu țesuturile moi adiacenteradiopaedia.org. De asemenea, RMN-ul ajută la diagnosticul diferențial cu mucocelul extins (care umple întreg sinusul – în astfel de cazuri sinusul nu mai conține aer deloc).
Puncție aspirativă sau biopsie: În unele situații, mai ales dacă există dubii diagnostice, medicul poate realiza o puncție aspirativă a chistului – extrăgând puțin lichid cu un ac fin, sub anestezie locală – pentru a confirma natura mucoasă a conținutuluireginamaria.ro. Lichidul din chisturile de retenție este de obicei galben clar sau ușor opalescent, viscid (mucos). Analiza microscopică a pereților chistului, atunci când acesta este scos, confirmă diagnosticul (arată o căptușeală epitelială și prezența mucusului, fără celule maligne).
Diagnostic diferențial: Este important ca specialistul să distingă chistul sinusului maxilar de alte afecțiuni ce pot semăna cu acesta pe imagini sau ca simptomatologie. De exemplu, un polip sinusal poate arăta similar la CT, dar polipii nazali tind să iasă și în cavitatea nazală (pe când un chist de retenție rămâne în sinus)radiopaedia.org. Un mucocel adevărat (de mari dimensiuni) umple întreg sinusul și determină de obicei obliterarea completă a aerului din sinus – aceste cazuri sunt mai rare la sinusul maxilar. Leziuni odontogene cum ar fi chisturile radiculare trebuie diferențiate de granuloame dentare (care sunt mai mici) sau de tumori odontogene. Din fericire, aspectul imagistic și examenul histologic după excizie clarifică, de regulă, natura leziunii.

Soluții chirurgicale moderne pentru chisturile sinusului maxilar

Chisturile sinusului maxilar – Tratamentul este aproape întotdeauna chirurgical, însă modalitatea exactă de intervenție depinde de mărimea și tipul chistului, precum și de simptomele pacientului. În prezent, accentul se pune pe tehnici minim invazive și conservatoare, care să elimine chistul cu afectarea minimă a țesuturilor înconjurătoare și cu o recuperare rapidă.

Trebuie menționat că dacă un chist este mic și asimptomatic, medicul poate recomanda monitorizare periodică (controale clinice și radiografii periodice) în locul intervenției imediateradiopaedia.org. Unele studii au arătat că chisturile de retenție pot avea chiar o rată de regresie spontană în timpradiopaedia.org. Totuși, dacă chistul cauzează simptome, se mărește progresiv sau prezintă risc de complicații, se indică tratamentul chirurgical.

Principalele soluții chirurgicale moderne sunt:

Chirurgia endoscopică sinusală (FESS – Functional Endoscopic Sinus Surgery): Aceasta este metoda de elecție pentru majoritatea chisturilor de retenție simptomatice din sinusul maxilar. Intervenția este realizată de regulă de un medic ORL, folosind un endoscop introdus prin fosa nazală. Sub control endoscopic, se creează o deschidere largă a sinusului maxilar (antrostomie medială) și se marsupializează chistul – adică se deschide și se asigură drenajul său în cavitatea nazalăreginamaria.roreginamaria.ro. În unele cazuri se îndepărtează complet membrana chistului, dacă accesul permite acest lucru. Procedura endoscopică este minim invazivă, nu lasă cicatrici externe și permite o recuperare rapidă, cu minim disconfort postoperatorreginamaria.ro. De obicei, pacientul poate merge acasă în aceeași zi sau a doua zi și, după o perioadă de câteva săptămâni de vindecare, sinusul revine la funcția normală. Chirurgia endoscopică modernă utilizează uneori și sisteme de navigație chirurgicală sau endoscoape cu cameră 3D, sporind precizia și siguranța intervenției. Această tehnică este standardul de aur în tratamentul mucocelului sinusal, oferind rezultate excelente cu traume minime pentru pacientibn.idsi.md.
Chistectomia pe cale oro-maxilo-facială (abord intraoral): În cazul chisturilor odontogene sau al celor situate în părțile sinusului greu accesibile endoscopic, un chirurg oro-maxilo-facial poate aborda chistul prin cavitatea bucală. De exemplu, dacă este vorba de un chist radicular la un dinte superior, chirurgul va efectua extracția dintelui cauzal (dacă nu mai poate fi salvat) și enucleerea chistului – adică scoaterea completă a sacului chistic din os. Această operație se face, de obicei, printr-o incizie în șanțul gingival de deasupra dintelui respectiv. În trecut, o procedură clasică numită operația Caldwell-Luc era folosită pentru accesul în sinusul maxilar: se realiza o fereastră osoasă în peretele anterior al sinusului (deasupra premolarilor/canine) prin vestibulul bucal. Astăzi, Caldwell-Luc se folosește mai rar, fiind înlocuit în mare parte de abordul endoscopic; totuși, dacă un chist este foarte mare și ocupă majoritatea sinusului, o combinație de abord intraoral și endoscopic poate fi necesară pentru a curăța complet leziunea. Echipa chirurgicală mixtă (OMF + ORL) lucrează adesea împreună în astfel de cazuri, asigurând atât îndepărtarea chistului cât și refacerea drenajului sinusal optimmedichub.ro. După chistectomie, spațiul lăsat în os se va umple treptat cu țesut osos nou; dacă defectul este mare, uneori se plasează materiale de regenerare osoasă sau membrane pentru a ajuta vindecarea.
Marsupializarea sau decompresia chistului: Pentru chisturile de dimensiuni foarte mari, care au erodat extensiv osul, o strategie în doi timpi poate fi preferabilă. Marsupializarea presupune realizarea chirurgicală a unei comunicări între chist și cavitatea orală sau sinusală, lăsând chistul deschis pentru a se drena continuumedichub.ro. Practic, chirurgul taie un orificiu în peretele chistului și coase marginea chistului de mucoasa sinusului sau a gingiei, creând o „fereastră” permanentă. Astfel, presiunea scade, lichidul se drenează, iar chistul se micșorează treptat. O variantă este decompresia cu ajutorul unui tub de dren: se lasă un tub mic în chist prin care pacientul poate spăla zilnic cavitatea chisticămedichub.ro. După câteva luni, volumul chistului scade semnificativ, iar apoi se poate realiza chistectomia propriu-zisă cu pierdere minimă de os. Această metodă previne apariția unui defect osos mare și reduce riscul de afectare a structurilor din jur. Marsupializarea se folosește frecvent la copiii cu chisturi mari sau la adulți când chistul este foarte extins.
Alte tehnologii moderne adjuvante: În unele cazuri, chirurgii pot folosi tehnici adiționale pentru a trata chisturile sinusului maxilar. De exemplu, laserul chirurgical (CO<sub>2</sub> sau argon) poate fi utilizat pentru a exciza sau vaporiza porțiuni ale chistului, având avantajul unui control foarte bun al sângerării și distrugerii minimale a țesutului sănătosreginamaria.ro. Crioterapia (înghețarea zonei) a fost folosită ca adjuvant după chiuretarea chisturilor, pentru a distruge eventualele celule chistice rămasereginamaria.ro. De asemenea, injectarea unor substanțe sclerozante sau a corticosteroizilor direct în chist reprezintă opțiuni în cazuri particulare, pentru a reduce inflamația și dimensiunea chistului. Trebuie subliniat că aceste terapii adjuvante sunt aplicate în funcție de situația specifică a pacientului și de tipul de chist; medicul specialist va decide dacă ele sunt necesare sau utile.

Indiferent de metoda aleasă, tratamentul chirurgical al chisturile sinusului maxilar urmărește îndepărtarea completă a formațiunii (sau deschiderea ei permanentă către o cavitate de drenaj) și restabilirea funcționalității sinusului. Țesutul obținut este întotdeauna trimis la examen histopatologic pentru confirmarea diagnosticului și pentru a exclude alte patologii. Fiind o patologie benignă, în majoritatea cazurilor vindecarea este completă după intervenție, cu un risc minim de recidivă – totuși, în unele situații (de exemplu keratochistul sau chisturi în context de sinusită cronică persistentă) pot apărea recurențe, motiv pentru care urmărirea postoperatorie pe termen lung este recomandatămedichub.ro.

Recuperarea postoperatorie și prevenția

Recuperarea după tratamentul chirurgical al unui chist al sinusului maxilar depinde de tipul intervenției. În cazul intervențiilor endoscopice nazale, disconfortul este de obicei minim – poate exista o ușoară congestie nazală sau sângerare redusă câteva zile. Pacientul primește sfaturi precum evitarea suflării puternice a nasului, strănutul cu gura deschisă și evitarea efortului fizic intens pentru aproximativ 1-2 săptămâni, pentru a permite vindecarea optimă a sinusului. De regulă, controalele ORL ulterioare vor verifica dacă sinusul s-a vindecat bine și dacă nu au reapărut semne de obstrucție.

Pentru intervențiile efectuate prin cavitatea bucală (chistectomii), vindecarea implică suturi la nivelul gingiei sau mucoasei orale. Pacientul va urma o igienă orală atentă, clătiri cu soluții antiseptice și va evita traumatizarea zonei. Medicul poate prescrie antibiotice (mai ales dacă a existat infecție) și medicamente antiinflamatoare pentru a preveni complicațiile postoperatorii. Firele de sutură se scot de obicei după 7-10 zile. Este normală o jenă sau umflătură moderată a obrazului pentru câteva zile, care cedează cu medicația prescrisă și comprese reci aplicate extern.

În privința prevenției, câteva recomandări pot fi făcute pacienților pentru a minimiza riscul apariției sau recidivei chisturilor sinusale:

Tratați prompt infecțiile dentare: O carie adâncă sau un abces dentar la un dinte superior trebuie tratat de urgență. Tratamentele de canal bine realizate sau extracțiile atunci când este necesar previn formarea chisturilor radiculare ce pot invada sinusul.
Monitorizați periodic prin radiografie sănătatea dentară și sinusală: Medicul stomatolog poate recomanda o radiografie panoramică o dată la câțiva ani, care poate depista leziuni ascunse. Dacă ați avut antecedente de chist sinusal, controalele imagistice periodice (de exemplu un CT la 1 an după operație și apoi la intervale sugerate de medic) pot surprinde din timp o eventuală recidivă.
Tratați rinitele și sinuzitele cronice: Alergiile nazale și infecțiile ORL repetate trebuie gestionate împreună cu un specialist. O bună permeabilitate a căilor nazale și drenaj sinusal corect împiedică blocarea glandelor mucoase și formarea de mucoceluri.
Evitați expunerea prelungită la noxe respiratorii (fum de țigară, poluanți) care pot irita mucoasa sinusurilor. Mențineți o hidratare corespunzătoare a mucoaselor și evitați pe cât posibil traumatismele faciale.

Nu în ultimul rând, adresați-vă medicului specialist OMF sau ORL la primele semne îngrijorătoare: durere facială persistentă, nas înfundat cronic pe o singură parte, umflături apărute pe gingie sau în cerul gurii, ori infecții dentare care nu se vindecă. Un consult de specialitate și investigațiile adecvate vor putea identifica eventualele chisturi ale sinusului maxilar și veți putea beneficia din timp de soluțiile chirurgicale moderne care există astăzi pentru a le trata cu succes.

📍 Clinica Repromed – Chișinău
📞 (+373) 79 500 106
🌐 www.chirurgieomf.md
📹 YouTube – Chirurgie OMF

Uncategorized

Chisturile sinusului maxilar – complicații ascunse și soluții chirurgicale moderne